se dilată culoarea albastră a cerului
(în ce se mai poate dilata, desigur), cu sublima notă de si bemol
aștept să se așeze puțin lumea
să capete o doză de ritmie mult mai puternică până atunci vor veni țânțarii și ne vor înghiți toată vlaga,
în cel mai somptuos concert pițigăiat ce l-a putut auzi palatul de la versailles

se dilată culoarea albastră a ochiului
de fapt, sparge globul ocular, sparge coșul de baschet în care mingea niciodată nu mi-a alunecat
(vai, țânțarii nu-mi mai dau pace)

aș vrea momentan să strig toate culorile din mine să se așterne pe tablou să-i exploreze întreaga pânză de elefant violet ce stă atârnat deasupra patului
să întind cuvintele pe șevalet
deocamdată,  mă văd mânjit de vopseaua sângelui
îmi curg capilarele se desfac în trei părți
(au ghicit, vor și ele să se dilate).

mi-am topit secretele în ceară distilată
am așteptat să apară din ele prea rapid un om mărunt-
reacția nu funcționează întotdeauna așa cum scrie în manualul trântit lângă caloriferul rece iarna
dacă ai dori să citești mai cu atenție despre cum aș putea să fac un om mărunt
de pildă, am uitat de capitolul despre cum să solidifici minciuna (va avea nevoie și de asta, garantez),
sau ai putea aduce de la un laborator câteva substanțe acide

mi-am topit secretele în ceară distilată
am uitat cum să mai adaug calciu oaselor
-sper ca omul mărunt să nu curgă ca ceasurile lui dali-
mai am de așteptat câteva săptămâni, până când va îngheța etanolul necesar pentru creier
după aceea, câteva detalii de nuanță
un pic de academie plictisitoare, cu cursuri cu duiumul
o doză de aroganță explozivă
mai adaug și irascibilitate notorie.