Când te gândești la un cvintet, îți amintești de un concert baroc în care diferitele tonalități se îmbină într-o formă armonioasă. Vibrația caldă a contrabasului completează firesc tonalitatea suavă a viorii.
Iată-ne astăzi, în fața dumneavoastră. Concertul nu îl veți auzi acum, ci simfonia va răsuna doar când veți citi antologia. Încercăm, ca orice artiști, să pătrundem în lumea Ideilor și să furăm, ca și Prometeu, focul. Poate că suntem blestemați. Poate că ne certăm cu întreaga lume. Nu uitați, că fiecare poet are vulturul care îi roade necontenit măruntaiele, nervii, întreaga simțire.

Suntem la început de drum. Trăim în secolul vitezei. Tot ce comunicăm în această fracțiune de secundă poate să străbată o jumătate de glob. Chiar aseară un amic din Londra mi-a prezentat cultura britanică, una care se schimbă de la o zi la alta. Fuga este caracteristica noastră de bază. O lume hedonistă, uneori fără principii.
O lume care mă influențează și căreia îi aparțin în mod firesc.

De ce furioși? Suntem în fața dumneavoastră stând calmi, privindu-vă în ochi. Avem o nemulțumire culturală, suntem sătui de mitocănism, de clișee și aceleași retorisme ieftine. Ne-am săturat că trebuie să plecăm în lume pentru a ne valorifica. Dorim să ne manifestăm pe deplin, aici. Nu e o doză de naționalism exacerbat, nici de patriotism steril, ci dorim, creștinește, să ne ajutăm semenii.

Arta ne poate ajuta să avem un scop în viață. Astăzi ea bea o cafea tare și coboară de pe piedestalurile antice sau de pe soclurile palatelor. Arta se urbanizează. Indiferent că-i spui filmul francez, picturile, arta grafitti, drumn bass sau Led Zeppelin, folclor sau sacru, ikebana sau fotografie, secolul XXI aduce prospețime și globalizare culturală.
Bineînțeles că sunt și reticențe numeroase. În istorie putem da nenumărate exemple de negare a noului, de la Eugene Ionesco la impresioniștii francezi.

Ca un poliedru cu cinci laturi, filtrăm și noi poezia și v-o oferim aici. Robert mi-a arătat că pe copertă apar cinci lumini în reflexia râului Someș. Cinci lumini de pe acest râu, într-un amurg.
Viața în fond e o întreagă poezie. Unele poezii sunt bune, convenționale, cu rimă care sună bine, dar fără substanță. Alte vieți au epitete, metafore și un sens profund, pe care îl găsești doar dacă îl cauți. Un bătrân care îți pare un nimeni poate să îți povestească despre viața lui cum nimeni nu reușește.
Sunt și poezii cu multe imagini artistice. Omul care a trăit acea viață a putut să își deschidă ochiul intern și să vadă frumusețea lucrurilor. Așa și noi, propunem să vă deschideți ochiul spre poezie.

În fiecare an, studenții din anul I, care în vară petreceau în curte înainte de bac, vin să își vândă manualele. Ne vedeți pe coridoare, vă vindem culegeri și cărți mai mult sau mai puțin folositoare. Și eu mă număr printre ei, doar că astăzi v-am invitat pe toți aici pentru a vă prezenta un alt tip de carte.

Orice vânzător își prezintă marfa. De obicei se negociază prețul manualelor și se aud replici: Din cartea aceasta dacă înveți, îți iei bacul... . Eu nu vă garantez nimic. Nu veți avea note mai mari la matematică dacă citiți cartea. Nici la literatură. Nici la filosofie. În schimb, dacă răsfoiți și citiți antologia, veți găsi poeziile a cinci tineri care doresc să demonstreze că Sătmarul nu e chiar locul unde se agață harta-n cui. Suntem cinci tineri care dorim să ne manifestăm literar, să ne căutăm propria vocație. Ne-am hotărât ca drumul să îl începem de la voi, de la tineri. Cartea este de la tineri, pentru tineri.

Astăzi, a tipări o carte este un lucru ușor. Contează să ai ce să spui. Pentru că o carte nu are garanția că va fi citită. Nu dorim ca prin Cvintet liric sătmărean doar să îngrășăm șobolanii, după cum spun avangardiștii. Cred că avem ce să spunem, chiar dacă este într-un limbaj mai încifrat, ermetic. Tocmai acesta e farmecul poeziei, după cum spune Mallarme, obscuritatea limbajului.

Subtitlul sugerat de domnul editor poate stârni controverse dacă nu e explicat pe deplin. Vrem să ne înțelegeți, suntem furioși din punct de vedere cultural. Sunt sătul de clișee, mitocănism, prejudecăți și opinii sterile. Sunt furios pe această stagnare culturală...

Colegi, nu vreau să fiu patetic și să fiu ca o domnișoară de pension spunând că doar lectura este un lucru bun. Poți să citești sute de cărți dacă nu reușești să gândești. În fond, trăim în secolul XXI, care ne oferă și filme bune, bloguri de calitate, reviste culturale și de ce nu, concerte. Totul este să dorești. Să nu te limitezi la colegii de clasă, la cei din școală, la spațiul de acasă sau la partyul de sâmbătă seara. Încearcă și experimentează cât mai multe lucruri.

Viața în fond e o întreagă poezie. Unele poezii sunt bune, convenționale, cu rimă care sună bine, dar fără substanță. Alte vieți au epitete, metafore și un sens profund, pe care îl găsești doar dacă îl cauți. Un bătrân care îți pare un nimeni poate să îți povestească despre viața lui cum nimeni nu reușește. Alții trăiesc o viață dureroasă, o poezie-strigăt. De exemplu, RastaMan, a fost boxer în tinerețe. Familia i-a murit într-un incendiu. Punându-ne în locul lui, nu am dori să stigăm pe străzi, atunci când tot ce ai pierzi într-o seară?
Sunt și poezii cu multe imagini artistice. Omul care a trăit acea viață a putut să își deschidă ochiul intern și să vadă frumusețea lucrurilor. El e călătorul, fie că este Heinrich Harrer din Șapte ani în Tibet sau excursionistul de rând.

Vă propun următorul experiment. Când mergeți într-o excursie, lăsați aparatul foto deoparte. Majoritatea pozelor vor fi șterse în următorii cinci ani. Faceți doar câteva, pe care le developați. În rest, veți câștiga privind și analizând îndeaproape clădirile, soclurile, imaginile. Așa vă veți putea transforma încet viața într-o poezie.

Chiar dacă trăim în vremea lui Asta E, e necesar să avem puțin timp de cultură. Indiferent că-i spui filmul francez, picturile, arta grafitti, drumn bass sau Led Zeppelin, folclor sau sacru, ikebana sau fotografie, preocupă-te de pasiunea ta. Don t let your dreams fall asleep. Cum spunea un profesor din acest liceu : Dacă dorești să ai un Bentley, visează să ai un elicopter.

Poezia reprezintă o stare de fapt a literaturii. E o trăire personală, pe care fiecare dintre noi o avem. Noi doar propunem o formulare subiectivă pentru dumneavoastră.
Trăiți-vă viața ca pe o poezie, ca pe un vers. Uitați de ceilalți, nu trăiți în conformismul rutinei. Party, școală, party,școală...
Faceți lucruri noi.

Carpe diem, !
Vă mulțumesc.

Ce presupune a fi olimpic? Care sunt țelurile pe care trebuie să ți le confrunți? În fond, o olimpiadă presupune mult mai mult decât foaia de examen și subiectul care îți dă bătăi de cap. Ea este în primul rând, o asumare.
Din clasa a cincea, am participat, la o materie sau alta, la aceste concursuri. Mulți tind să creadă că sunt o reminiscență comunistoidă. Într-adevăr, sunt multe orgolii, clișee și învârteli. După opt ani de competiție, mi-am dat seama că nu rezultatul contează. Fără a manifesta un patetism clișeic, susțin răspicat faptul că aceste concursuri te ajută în devenire. Cunoști oameni noi, schimbi păreri și discuți despre ce îți place, în fond. Nu mergi pentru că te trimite profesorul. Au existat astfel de cazuri, dar dacă elevul are suficientă voință, poate refuza. Într-adevăr, există mulți tineri pasionați și devotați acelei materii și refuză din orgoliu să participe la aceste concursuri, fără a fi mai prejos cu nimic decât ceilalți.
Desigur, olimpiadele nu sunt doar strict proba de concurs. Fiecare olimpic știe de alcoolul ascuns de supraveghetori, de discotecile improvizate sau nu, de polemici, de oameni boemi care au ceva de împărtășit. Fie că este vorba de poezia postmodernă americană, de cel mai nou album al formației REM sau de locurile interesante din orașul propriu. Condițiile mai întotdeauna lasă de dorit...un specific al internatelor românești, iar ca și constatare, mâncarea cea mai bună este în Ardeal. Și totuși, mai contează că e frig în cameră atunci când stai până dimineața la tot soiul de povești, încălzit de licori bahice?
În luna mai a anului 2009 am participat pentru întâia oară la o olimpiadă internațională. Nu știam ce presupune această probă. Programa nu exista, era bine ascunsă între fișierele de pe site-urile ministerului educației, iar inspectoratele nu ajutau cu mare lucru. Așa că... a început o muncă sisifică, de cercetare, reluare a literaturii române comparativ cu alte domenii (etnologie, istorie, muzică) . Concurenții erau din țări precum Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria sau Serbia, ei reprezentând țările respective. O altă categorie de concurenți a fost cea a diasporei românești, cu tineri veniți din Spania, Germania, Franța. S-au constituit astfel trei tipuri de dificultate: primul, olimpicii români calificați de la etapa națională, cu subiecte de dificultate sporită, al doilea, români din afara granițelor, cu un subiect mediu și ultimul, străinii din România, cu cerințe mai ușoare. Clasamentul, indiferent de nivel, era același.
Fiind ardeleanul care a ajuns în Gara de Nord din București, mă minunam de lume, de forfotă, ...de metrou. Toate acestea au trecut, iar în prima seară deja am socializat cu ceilalți concurenți. Am aflat că mai toți românii din Basarabia tânjesc după România, că visează să scape de neocomunism. O altă chestiune care m-a șocat a fost faptul că patriotismul și iubirea de neam există doar în enclavele din străinătate: Bucovina, valea Timocului sau chiar și Bulgaria.
Organizarea de această dată a fost mult mai bună. Probabil și din cauza faptului că am fost mai puțini oameni, iar instituțiile care au patronat întregul eveniment au fost de prim-rang. Cazarea de această dată a fost la... hotel. De data aceasta concurenții am fost scutiți de internatele sictirite și de cantinele unde mâncarea aproape întotdeauna este mai puțină decât trebuie. Desigur, după proba orală, obositoare, în luna mai am fost plimbați la promenadă printr-un București sufocant.
O altă notă de originalitate a constat în premiere. Aceasta s-a desfășurat într-un loc pitoresc, la Muzeul Satului, cuprinzând critici renumiți, precum Alex Ștefănescu sau L. Papadima. S-a evitat astfel deja clișeica ceremonie de la Casa de Cultură (a oricărui oraș), ci într-un loc mult mai discret, cu mâncare tradițională românească. Și drumul închide circular întregul traseu evolutiv, ca într-o sferă.
În fond, un drum, fie că este o călătorie de afaceri, o excursie sau un concurs, este o căutare. Mergi, deschizi ochii spre nou, și te minunezi chiar și când vezi banalul. Trebuie doar să știi să privești cu ochiul înspre acele detalii care dau frumusețe vieții.